Colaborare = o soluție optimă realizată în doar câteva ore

Un producător mondial de dispozitive electronice ne-a însoțit la unul dintre centrele de dezvoltare denumite generic "Pack Right Center", unde, prin intermediul unei tehnici unice de dezvoltare, am creat o soluție de ambalare optimă extrem de rapid.

Provocarea 

Clientul nostru, un producător mondial de dispozitive electronice, proiectează și creează produse inovatoare care fac lumea un loc mai curat și mai sustenabil, garantându-ne siguranța și permițându-ne să fim conectați și productivi. Aceştia nu numai că transformă lumea într-un loc mai bun, ci se străduiesc să devină mai productivi, desfăşurându-şi activitatea într-un mod mai ecologic şi sustenabil.

Ca parte din acest progres aflat în desfășurare, divizia de control și automatizări a companiei a invitat DS Smith să găsească modalități de îmbunătățire a soluțiilor lor de ambalare. Fiind parteneri de peste opt ani, au știut că eram exact compania de care aveau nevoie. Au avut încredere că noi, cei de la DS Smith, ca strategi ai ambalajelor și specialişti în industria electronicelor, vom înțelege cele mai moderne posibilități de ambalare și, mai important, modul în care acestea îi vor ajuta să își atingă obiectivele.

Abordarea noastră

O echipă a companiei a petrecut o zi cu noi la centrul Pack Right Center al DS Smith din Budapesta. O sesiune de brainstorming împreună cu experții noștri în design s-a dovedit a fi o ocazie minunată de a împărtăși preocupări, ambiții și o multitudine de idei creative. În timpul acestei sesiuni, participanții au descoperit numeroase soluții viabile, inclusiv adaptarea unei soluții de ambalare specifice care, în acel moment, proteja multiple variante ale unuia dintre produsele companiei.

Experții noștri au colaborat pentru a propune o soluție optimă. Potrivit acestora, crearea unei soluții de ambalare specifice pentru cea mai populară - și cea mai mică - variantă de produs poate ajuta compania să își sporească vânzările și să își reducă amprenta de carbon. 

Apoi, experții noștri și-au folosit abilitățile pentru a propune o soluție finală. În timp scurt, au pregătit prototipurile pentru a fi testate și pentru a fi predate către client. În aceeași zi, o parte din prototipuri au fost testate la cădere de la înălţime pentru a confirma capacitatea lor de a proteja produsul. Echipa companiei a luat celelalte prototipuri pentru a le prezenta colegilor din fabrică. După întâlnire, clientul a declarat următoarele: „A fost o plăcere să vă întâlnim și de-abia așteptăm să lucrăm cu dvs. Așa cum am discutat, este vorba despre un parteneriat al cărui rezultat să aducă beneficii ambelor organizații.”

Rezultate

Producătorul mondial de electronice a intrat în mediul nostru unic și creativ, având propriile provocări și propria viziune. Abordarea noastră unică și creativă înseamnă că acesta a putut:

  • Să evalueze direct cele mai moderne materiale și tehnici de ambalare
  • Să aibă acces la experiența noastră în industrie pentru a primi răspunsuri la întrebări specifice și la preocupări unice.
  • Să părăsească clădirea, după doar câteva ore de la sosire, "echipat" cu o soluție viabilă

Soluția aleasă reduce spațiul „gol” din ambalajul care protejează peste un milion de produse anual. În concluzie:

  • S-a îmbunătățit capacitatea de utilizare a camioanelor cu 17%
  • S-a redus spațiul necesar pentru depozitarea ambalajelor pliate
  • S-a redus numărul de deșeuri pentru clienții producătorului de electronice

După ce a văzut rezultatele soluţiei noastre, clientul a declarat: „Am aşteptări înalte însă, ca furnizor, trebuie să știți că port un deosebit respect companiei DS Smith.” Acesta a adăugat: „Sunt de părere că ați făcut o treabă extraordinară în ceea ce privește ambalajul. A fost o plăcere să lucrez cu voi și sunt nerăbdător să mai colaborăm pe viitor şi la alte proiecte. ”

Noi, la DS Smith, considerăm că este plin de satisfacţii să colaborăm cu clienții noştri și să îi ajutăm să găsească soluţii pentru problemele lor. Aceste idei extraordinare se datorează modului în care forțăm limitele colaborării și procesului de creație. Iar prin furnizarea unor prototipuri pe care să le împărtășească cu colegii, clienții noștri pot vedea modul în care noua soluție le satisface cerinţele.